Get Adobe Flash player

Obstetrica-ginecologia este specialitatea chirurgicală care se ocupă cu îngrijirea femeilor însărcinate, cu asistenţa la naştere şi îngijirea lăuzelor în primele zile postpartum, precum şi cu diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor tractului genital feminin indiferent de vârstă.

În fapt există două specialităţi diferite, obstetrica şi ginecologia, cu particularităţi şi istorii particulare. Obstetrica este cea mai veche şi iniţial a constat numai în asistenţa la naştere, în special în prezentaţiile pelvine, pentru salvarea vieţii mamei în naşterile obstructive (care nu se pot finaliza spontan, fără ajutor). De când există viaţă, există reproducere, iar la fiinţele umane primitive femeile asistau femeile la naştere (în mitologia antică zeiţele şi nu zeii erau prezenţi în aceste momente). Figuri preistorice pictate în peşteri şi desene egiptene antice înfăţişând femei născând în poziţie şezândă sau ghemuită sunt primele menţiuni vizuale ale omenirii, alături de menţiunile scrise ale Vechiului Testament. Apoi Hipocrat, în secolul al V-lea î.Hr., a descris o naştere normală. Instrumentele folosite la naştere au fost descrise în textele sanscrite, fiind cunoscute în Tibet, Mesopotamia şi Arabia. Soranus din Efes (98-138 d.Hr) în „Moschion”, un manuscris latin din secolul al VI-lea d.Hr., a descris îngrijirile prenatale, travaliul şi asistenţa la naştere în prezentaţiile patologice, versiunea internă şi asistenţa în prezentaţia pelvină, naşterea fiind recomandat a se face într-un „scaun de naştere”.

Odată cu inventarea tiparului au apărut şi primele broşuri obstetricale în secolul al XVI-lea, în 1523 fiind publicat în Germania primul manual de obstetrică Der Schwangern Frauen und Hebamen Rosengarten” (cunoscut drept The Rosengarten”) scris de Eucharius Rosslin din Freiburg, devenit bestseller şi tradus în toate limbile de circulaţie internaţională. În 1554 Jacob Rueff din Zürich (1500-1558) a scris în latină De conceptu et generatione hominis”.

Prima şcoală de moaşe a fost înfiinţată în secolul al XVI-lea la Paris de către marele chirurg militar francez Ambroise Paré (1510-1590), care a scris despre asitenţa la naştere în prezentaţiile distocice şi despre operaţia cezariană (operaţie care a fost efectuată pentru prima dată în 1500 de către castratorul de porci elveţian Jacob Nufer).

În secolul al XX-lea specialitatea a căpătat amploarea de astăzi, datorită instrumentelor şi procedeelor inventate de un mare număr de obstetricieni din întreaga lume şi datorită în special măsurilor de antisepsie-asepsie (imaginate pentru prima dată de Joseph Lister (1827-1912), ulterior mult extinse) precum şi tehnicilor moderne de anestezie introduse în practica curentă. Numeroase tehnici educaţionale de pregătire a gravidelor pentru naştere şi alăptare sau de naştere propriu-zisă au apărut ca alternativă la intervenţia medicală în timpul naşterii.

Tehnica Lamaze a fost dezvoltată în anii 1940 de către obstetricianul francez Fernand Lamaze (1891-1957), având drept scop creşterea încrederii gravidei în abilitatea sa de a naşte. Orele de clasă ajută femeile să înţeleagă cum să lupte cu durerea în moduri care pe de o parte să uşureze travaliul, iar pe de alta să instituie comfortul, incluzând respiraţia controlată, mişcarea şi masajul.

Naşterea sub apă este o metodă cunoscută din antichitate, dar redescoperită în ultimii ani, având avantajul de a reduce durata efectivă a naşterii, oferind gravidei mai multă libertate de mişcare, iar fătului posibilitatea de a „ieşi în lume” mai uşor. Se pare că apa permite colului uterin o mai eficientă dilatare, iar muşchilor perineului o mai bună relaxare, evitându-se epizio/perineotomia.

Ginecologia, cunoscută din cele mai vechi timpuri, are prima atestare documentară aproximativ din anul 1800 î.Hr., reprezentată de Papirusul Ginecologic Kahun” (cel mai vechi text medical din toate timpurile). Acesta este împărţit în 34 de secţiuni, fiecare ocupându-se de o anumită simptomatologie genitală externă şi conţinând diagnosticul şi tratamentul (nechirurgical) indicat, „pântecul” (uterul) fiind la acea dată tratat ca aparţinând altor părţi ale corpului.

Corpus Hippocraticum” sau Colecţia lui Hipocrat” este o colecţie de texte medicale antice greceşti strâns legate de şcoala acestuia, conţinând numeroase tratamente ginecologice practicate în secolele al V-lea şi al VI-lea î.Hr. Tratatul ginecologic Gynaikeia” al lui Soranus din Efes (secolele I-II d.Hr., reprezentantul-şef al şcolii medicale cunoscută sub numele de „Metodiştii”) pare a fi primul dintr-un lung şir până în zilele noastre.

Abia în 1566 Caspar Wolf din Zürich a reînnoit interesul pentru specialitate, publicând Enciclopedia Ginecologică”. Începând cu mijlocul secolului al XIX-lea medicii au fost capabili să practice diferite varietăţi de operaţii limitate asupra uterului sau ovarelor. Specialitatea în sine a fost consemnată ca atare abia în 1880, treptat fuzionând cu obstetrica datorită fireştii legături anatomice şi funcţionale a patologiei genitale feminine în timpul şi în afara sarcinii. Odată cu apariţia şi dezvoltarea metodelor moderne de asepsie-antisepsie şi anestezie specialitatea a luat treptat amploarea din zilele noastre.

În ceea ce priveşte istoria specialităţii obstetrică-ginecologie din România, nume ca prof. N. Gheorghiu (care a introdus chirugia în obstetrică, fiind întemeietorul şcolii româneşti de obstetrică-ginecologie, a înfiinţat Revista de obstetrică, ginecologie şi puericultură” şi a organizat primele congrese de obstetrică-ginecologie), prof. Dumitru Săvulescu, prof. Eugen Aburel (a inventat sau perfecţionat numeroase metode şi procedee operatorii, a efectuat numeroase studii privind inervaţia uterului, mecanismul durerii în travaliu, analgezia peridurală continuă în travaliu, cervicectomia), prof. Panait Sârbu (întemeietor de şcoală ginecologică operatorie, coordonatorul primului tratat românesc de chirurgie ginecologică), prof. Dan Alessandrescu (întemeietor de şcoală de obstetrică, autorul primului tratat românesc de obstetrică Biologia reproducerii umane”) sunt nume de referinţă în istoria specialităţii la nivel mondial.

Examinarea ostetricală-ginecologică de astăzi nu ar fi fost posibilă fără inventarea instrumentelor necesare: valvele, specumul genital şi mănuşile de cauciuc, precum şi a procedeelor diagnostice conexe: testul Babeş-Papanicolau, razele Roentgen pentru histerosalpingoscopia cu substanţă de contrast, colposcopia, histeroscopia, laparoscopia, ecografia.

Testul Babeş-Papanicolau (Pap smear, Pap test, cervical smear sau smear test este folosit pentru detectarea proceselor precanceroase (displazice) şi canceroase de la nivelul colului uterin) a fost inventat de Aurel Babeş în 1927 şi introdus în circuitul mondial după simplificare şi scăderea costurilor de către citopatologul american de origine greacă Georgios Papanikolaou în 1929. Folosirea acestui test de sceening populaţional duce la scăderea cu până la 80% a decesului prin cancer de col uterin, recomandându-se efectuarea lui cel puţin o dată pe an.

Histerosalpingografia este o procedură radiologică de investigare a formei cavităţii uterine, a permeabilităţii tubare, a formei şi patologiei acesteia (trompa, tubul Fallope, trompa uterină sau salpinx) folosită în special în sterilitate pentru prima dată de Carey în 1914 (folosea colergol ca substanţă de contrast), Sinclaire şi Forestier introducând în 1924 lipiodolul. Ulterior au apărut substanţete de contrast hidrosolubile care au eliminat riscul emboligen al lipiodolului, care este liposolubil.

Colposcopia este un procedeu diagnostic de examinare a exocolului uterin (dar şi a vaginului şi vulvei) prin iluminare şi mărire în scopul prevenirii cancerului de col uterin prin depistarea precoce a leziunilor displazice evolutive. Invenţia aprţine medicului german  Hans Hinselmann, care a fost ajutat de Helmut Wirths.

Histeroscopia este o metotă diagnostică (a patologiei intracavitare uterine) şi terapeutică (histeroscopie operatorie) care utilizează histeroscopul, un fibroscop adaptat dimensiunilor uterului. Prima endoscopie uterină a fost efectuată de Pantaleoni în 1869, tehnica devenind populară după 1970, când tehnologia a permis crearea histeroscopului modern flexibil.

Chirurgia laparoscopică (chirurgie minim invazivă) este o tehnică chirurgicală care presupune abordarea cavităţii abdominale prin incizii mici, de 0,5-1,5 cm şi introducerea aparatului denumit laparoscop (conţine o cameră video şi o sursă de lumină) şi a 1 sau 2 instrumente prin contraincizii, după insuflarea cu bioxid de carbon a cavităţii peritoneale. Teoretic se poate opera orice organ abdominal. Prima intervenţie laparoscopică a fost efectuată pe câini de către germanul  Georg Kelling din Drezda în 1902, iar în 1910 suedezul  Hans Christian Jacobaeus a raportat prima intervenţie pe oameni.

Cea mai revoluţionară metodă complementară de explorare neinvazivă a pelvisului atât în obstetrică cât şi în ginecologie este ecografia (ultrasonografia). Fizicianului elveţian Jean-Daniel Colladon (în 1826 a determinat viteza sunetului unui clopot în submersie), lordul Rayleigh (în 1877, în faimosul tratat Teoria Sunetului” descrie prima ecuaţie matematică a undei sonore), biologul italian Lazzaro Spallanzani (în 1794 demonstrează utilizarea ultrasunetelor în navigaţie), omul de ştiinţă britanic Francis Galton (în 1876 a inventat „Fluierul Galton” care emitea ultrasunete), fraţii parizieni Pierre şi Jacques Curie (care în 1880 au descoperit efectul piezo-electric în cristalele de cuarţ), fizicianul francez Gabriel Lippman (în 1881 a demonstrat comportamentul reciproc al aceluiaşi cristal de a recepţiona ultrasunetul şi de a-l transforma în impuls electric, creându-se astfel condiţiile necesare realizării ulterioare a sondelor de ecograf), precum şi alţi numeroşi savanţi, au pus bazele teoretice al ecografiei, pas cu pas.

Primele aparate create au fost defectoscoapele, utilizate la detectarea fisurilor din structurile metalice. În medicină ultrasunetele au fost iniţial utilizate la distrugerea de ţesuturi anormale sau de calculi (litotriţie). În 1940 H. Göhr şi Th. Wedekind de la Universitatea de Medicină din Köln, Germania au prezentat în lucrarea lor Der Ultraschall in der Medizin” posibilitatea utilizării unor aparate similare defectoscoapelor în diagnosticul medical, dar Karl Theo Dussik, neurolog şi psihiatru la Universitatea din Viena este considerat „părintele” ecografiei, primul medic care începând cu 1930 a iniţiat şi dezvoltat utilizarea ultrasunetelor în scop diagnostic (metodă denumită de el „Hiperfonografie”), aparatul lui furnizând imagini rudimentare bidimensionale.

Implicarea marilor companii în integrarea descoperirilor majore din fizica sunetelor (acustică) a dus în cele din urmă la realizarea primelor ecografe moderne: Siemens, Aloka, General Electric, Philips, Hitachi sunt numai câteva nume. Imaginile unidimensionale (lineare), apoi bidimensionale, trecerea de la procesarea analogică la cea digitală, imaginile 3D, apoi 4D, apoi elastografia şi tomografia cu ultrasunete sunt paşi uriaşi făcuţi de cercetătorii acestor mari firme în diagnosticul medical ecografic, aparatele din ziua de astăzi putând fi întâlnite în toate clinicile şi cabinetele de obstetrică-ginecologie competitive.

pic

Dr. Dan Ioan Scărlătescu

Medic primar obstetrică-ginecologie

Competenţă de ecografie generală

Un comentariu la Istoria specialităţii chirurgicale obstetrică-ginecologie

  • David spune:

    Buna,as vrea ai eu un răspuns va rog frumos,e a 2 oară CNd va scriu,de ficreae data CNd am contact sexual mi se inflameaza chiar sub vezica urinara ce2t un bob de strugure,sunt f ingrijorata,am consultat un alt ginecolog care mi-a spus ca de ficreae data CNd se produce lichidul de lubrifiere sunt 2 canale care se infunda si produce aceasta inflamare. Este vorba de bartholinita cum mi-ATI spus? Sau despre ce este vb mai exact?mi s-a spus ca nu exista nici un tratament pt aceasta doar dk s-ar opera? Chiar nu exista nici un tratament pt acesta? Ce consecinţe ar fi dk as face aceasta operatie? Ce am mai citit pe forum-uri ca se iau antibiotice sau ibuprofen pt aceasta inflamatie..,ajuta la ceva? Si ce fel de antibiotice? Exista riscuri sa se agraveze dk nu o operez? DupA un contact sexual mi s-a inflamat si a fost tot alb,ca si cum ar fi puroi..,m-am speriat si am luat antibiotice si a dispărut ,dar la ficreae contact sexual imi reapare,ceea ce mă ingrijoreaza si deranjează.nu este dureros,doar se inflameaza..,va rogun răspuns,multzumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Noutati
Newsletter
Abonare