Get Adobe Flash player

Tumorile maligne sunt cancere ce pun viaţa în pericol, după îndepărtare pot recidiva, pot invada ţesutul din jur şi pot afecta organele din apropiere (metastazare). Cele mai des întâlnite tumori maligne sunt Carcinomul bazocelular şi spinocelular iar Melanomul malign este cel mai periculos cancer de piele. Cancerul pielii poate apărea oriunde pe corp dar mai des pe zonele expuse la soare precum: fata, gâtul, mâinile şi braţele.
Prevenirea cancerului cutanat se face prin reducerea expunerii la ultra violete (U.V), evitarea expunerii între orele 11-15, îmbrăcăminte şi pălării de sore, protecţie solară cu creme ce au factori de protecţie împotriva U.V. Mai este necesară protecţia U.V ce se reflecta din: nisip, apă, zăpadă, gheaţă, ferestre şi nori.
Controale regulate sau când apar schimbări se fac de către dermatolg pentru descoperirea unui eventual cancer de piele până să apară simptomatologia. Depistarea cancerului în stadiile incipiente oferă posibilitatea tratării mai uşoare, ţinând cont de stadiul cancerului.
Factori de risc ce predispun la cancere de piele: expunerea prelungită la soare sau solar, părul blond său roşcat şi tenul deschis la culoare, ochii albaştri sau verzi, cicatrici, arsuri, expunere la arsenic, inflamaţie cronică a pielii, ulcere, radioterapie, imunosupresoare după transplant.
Posibile semne pentru cancerele benigne pot fi: o rană ce nu se vindecă, zone de piele mici proeminente, fine, strălucitoare, ceroasa. Aceste zone pot îmbrăca alte aspecte fiind proeminente, roşii sau roşii-maronii, alteori având aspect crustos, sângerând, scoamos.
Autoexaminarea este importantă pentru depistarea aluniţelor noi apărute, care au aspect diferit faţă de celelalte. Examinarea se face cu ajutorul a doua oglinzi din cap până în picioare, incluzând şi unghiile. Atenţie la noi pete roşii sau închise la culoare, ce pot fi uşor proeminente sau o denivelare ce are aspectul pielii. Foarte importantă este schimbarea în dimensiuni, formă, culoare sau atingere a unei aluniţe, cât şi o rană ce nu se vindecă. Şansa recuperării şi pronosticul depind în principal de stadiul tumoral cât şi metoda îndepărtării cancerului. Opţiunile terapeutice depind de: profunzimea cancerului, tipul cancerului, mărimea, localizarea şi starea generală a pacientului.
Melanomul malign (M.M) este cea mai letală (morbidă) forma de cancer cu originea în melanocite ce au rolul de a proteja împotriva soarelui. Melanomul are o varietate de culori precum: maron, negru, roşu sau alb. Melanomul are tendinţa de a se întinde dar făcând tratamentul esenţial, aproape se poate vindeca când este depistat în stadiul de debut.
Forme de M.M: extensiv în suprafaţa ce debutează că o leziune uşor supradenivelata, bine delimitată, margini neregulate şi uneori cu fenomene inflamatorii în jur, are polimorfism cromatic. Regresia spontană poate produce o depigmentare centrală în timp ce tumora se extinde periferic “în pata de ulei”.
Persoanele ce au un membru al familiei cu această boală o pot face cât şi cei ce au avut în copilărie arsuri solare cu bule. Prognosticul depinde de adâncimea cancerului, cele profunde sunt mai greu de îndepărtat şi pot avea metastaze ale organelor interne. Boala poate apărea pe pielea normală, lângă sau în interiorul unei aluniţe ori pe o pată închisă la culoare. Există un risc mai crescut pentru apariţia bolii la persoanele ce au aluniţe atipice (nevi displazici) sau cei ce au numeroase aluniţe (unele nu sunt proeminente).
Semne de avertizare: schimbarea suprafeţei, palpator “solzi de peste”, sângerare, senzaţie de scărpinare, sensibilitate, durere sau apariţia unei proeminente, întinderea pigmentului în pielea normală.
Carcinomul bazocelular (CBC) este frecvent, sângerează uşor şi nu prezintă simptome, evoluează lent îmbraca diferite aspecte clinice: CBC cu noduli mici prin care se văd vase sanguine, pot ulcera şi sângera uşor la lovire, CBC chistic, CBC superficial cu placa roşie cu coaja că de psoriazis cu margini uşor reliefate, CBC ulcerat debutează cu nodul ce ulcerează rapid, CBC terebrant ce afectează fata şi scalpul, cu evoluţie mutilantă, CBC pigmentar negru-maroniu.
Carcinomul spinocelular (CSC) are o rată de creştere rapidă, invadează local şi metastazează în ganglionii limfatici şi viscerali. Se poate loca-liza pe piele debutând cu nodul mic sau placă roşie acoperită de coajă cenuşie gălbuie dură, ţesutul perilezional este roşu şi infiltrat iar după câteva luni ulcerează şi baza are puroi sau coaja purulenta.
La nivelul mucoaselor se dezvoltă pe precancere precum: keratoza actinica cronică a buzei inferioare, leucoplazie, papilomatoza, lichen plan eroziv.
CSC al mucoaselor (buze, mucoasa orală, genital) având primul semn: fisură, eroziune, sau ulceraţie persistenta ce sângerează uşor. Semimucoasa buzelor este uscată şi are coji, iniţial având doar o infiltrare discretă apoi nodulara. Oral şi genital tumora conopidiforma urât mirositoare datorită suprainfecţiei.
Tratamentul M.M se face chirurgical cu margine de siguranţă în pielea normală, cât şi biopsie a unui nodul limfatic.
Tratarea CBC şi CSC se face ţinând cont de tipul histologic, sediul şi dimensiunea cancerului primar, cât şi prezenţa sau absenţa metastazelor. Se poate utiliza: excizia chirurgicală, chirurgia Mohs, criochirurgia, laser CO2, chimioterapie locală sau sistemica antitumorala, radioterapie.
Tumorile benigne pot fi tratate prin: chirurgie, electrocauterizare şi chiuretaj, laser, grefe, chimioterapie cu creme sau loţiuni, te-rapie fotodinamica (o sursă specială de lumină), radioterapie.

Dr. Ivanus Cătălin
Medic specialist Dermato-venerolog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Noutati
Newsletter
Abonare